“pensionarii” din troleu

0
January 02, 2018
Am mai zis, circul mult cu RATB-ul – ca si prietena mea, Daniela :) – si ma alimentez necontenit din sursele de fun si barfoteca, intelepciune si imbecilitate populara (in egala masura) „transportate” la comun. Azi de dimineata, in troleu, aglomeratie bara la bara, adica umar in nas, cot in stomac, geanta peste freza – scolari, studenti, uvrieri, femei cu mana-n gips, gospodine cu sacose, pensionari. Mai mult pensionari, ca de obicei. Doi dintre ei, unul tuciuriu si bondoc, celalalt ciolanos si cu baston, palavragesc despre pensiile de rahat pe care le au. Nimic nou sub soare. Tot povestind, tot frictionandu-se ca rulmentii neunsi de celelalte corpuri inca grosut acoperite, cei doi ajung in dreptul meu. Asa ca ma pun pe ascultat – ce altceva sa fac pana cobor? -         … Pai, eu am facut armata la Secu, zice Ciolanosul care vorbeste cam fonfait, falfaindu-si un ditamai buzoiul peste niste dinti cam cabalini. Si dupa aia tot armata si iar armata. -         Ti s-o fi acrit… zice Tuciuriul. -         Imi venea sa dau cu chipiu’ de pamant! Pai stii ca faceam naveta? In fiecare zi ma sculam la 5 dimineata, sa prind autobuzul care ne ducea la unitate. Daca-l pierdeam, luam trenul. De cate ori n-am luat trenul pe cheltuiala mea…! Si, de intors, ma intorceam cand era cazu’. Nici nu ma mai recunoastea baiatul… -         Mda… greu, ofteaza celalalt. -         Pe urma m-am transferat la Otopeni, sa fiu mai aproape de Bucuresti. Da’ incepusem sa ma satur s-o iau pe toate gaurile… -         Ha? Chiar asa? -         Nici nu stii tu cum e… Cica “respect” pentru haina militara… Canci – se caca toti pe ea! Si n-am mai putut, m-am retras, mai aveam o luna pana sa ma faca plutonier major. -         Pai puteai sa mai stai si tu o luna ca nu mureai, aveai si tu o pensie mai mare… -         Uite ca n-am putut! -         Si fii-tu? -         Ce-i cu el? -         Fii-tu nici n-a facut armata… -         Pai cum s-o faca daca e nebun? Impusca dracu’ pe careva! -         Ei, chiar e…? -         Nu e nebun cu acte, da’ nici sanatos nu e… -         Mai bine atunci! Si p-orma? -         … Pai p-orma, m-am angajat la astia. Ciolanosul arata intr-o directie nedefinita, dincolo de parcul Facultatii de Drept. -         Ca paznic, nu? -         … Mda. Da’ p-orma a fost bine de tot! Mi-am gasit de lucru la Berlin. -         ??? -         Restaurantul Berlin, ba! -         Tot usier? -         Paznic, bodyguard, zice Buzosul cu ceva mandrie in glas. Stii tu cine venea pe-acolo? -         … -         Toata prontipendada, bai, toate sculele si jmecherii. Toti infractorii. Ai auzit de Griji? -         … Nu prea… -         Da’ de Cicatrice? -         Parca… Stiam ca a murit. Auzi, noi coboram la prima, nu? -         Mda, la Kogalniceanu. Nu, bai, nu Cicatrice a murit. Frati-su. -         Aham… stiam eu ceva… -         Cicatrice era dat dracu’, frate! De la el am invatat toate trucurile pe care le stiu acum. Si, zicand asta, Ciolanosul se sprijina mai bine in baston si isi desface discret paltonul, ca sa-i arate celuilalt ce va sa zica prin trucuri. In captuseala interioara, in dreptul poalelor, un buzunar popesc, burdusit. Apuc sa zaresc doar un colt de portmoneu si jumatate de telefon. La Kogalniceanu cei doi coboara, facandu-si loc tacticos prin puhoiul de oameni din dreptul usii. Eu imi duc mana la geanta din reflex. In prima clipa sunt prea perplexa ca sa inteleg ce am vazut. In a doua, chiar daca inteleg, nu sunt sigura ca am inteles bine. In a treia, deja nu mai conteaza… Pensionarii se plimba acum… in libertate. Cel mai probabil continuand sa-si planga de mila pensiilor de rahat.

About the author

Donec non enim in turpis pulvinar facilisis. Ut felis. Praesent dapibus, neque id cursus faucibus. Aenean fermentum, eget tincidunt.

0 comments: