Povestea lui 45

0
November 08, 2017
45 traverseaza Romania de-a latul ei, la 1/3 de varf si 2/3 de baza, exact cel mai puternic punct energetic din inaltimea unei piramide (am mai spus asta dar repet continuu pentru cei care nu stiu inca). Este vorba de paralela de 45 de grade care are o importanta covarsitoare in istorie, mai ales a Romaniei, poate a lumii. Am intalnit doua legende identice, poate aceeasi legenda insa aplicata in locuri diferite. Este vorba de legenda Manastirii Argesului si Legenda Podului din Arta (Podul de la Drobeta Turnul Severin al lui Troian – NU TRAIAN, imparatul roman !!!). Legenda spune ca mesterii nu puteau construi nici manastirea, nici podul pentru ca ce faceau ziua, se surpa noaptea. Pana la urma, un inger, o pasare maiastra, un vis, ii spune “initiatului” dintre mesteri taina: sa zideasca la baza edificiului pe prima persoana intalnita de dimineata. “Coincidenta”, chiar sotia lui care purta si copil in pantec. Si asta si face! In Egipt exista traditia ca daca zidesti de viu pe cineva in structura unei contructii, constructia va avea viata, va fi protejata. Tudor Diaconu gasea ca zeita Dunarii poarta numele Alexandra. S-ar putea sa fie vorba de numele sotiei mesterului. Intrebarea, insa, care se pune este de ce se ducea pe Apa Sambetei totul? De ce se ruina totul? Si am astept at pentru raspunsul asta 20 de ani de zile. Dar acum il stiu. Iata coordonatele Manastirii Argesului si ale Podului lui Troian (Novac, Saturn): Manastirea Curtea de Arges (45, 09 N) Podul de Drobeta Turnul Severin (44,37 N) Ei bine da, sunt situate pe paralela de 45 de grade sau in apropierea sa. Si ce daca, veti spune?! Dar chiar, si ce daca? Pai acel Lovinescu pe care au inceput sa-l combata tinerii initiati intre ale Kundaliniului , da, Vasile Lovinescu a descoperit o legenda in care se spune ca Novac (Troian) a taiat un sarpe in 7 bucati, pana la omorat, sarpe care nu lasa oamenii sa traiasca in voie. Iar sarpele a fugit lasand in urma un val mare, care s-a numit de-atunci BRAZDA LUI NOVAC. Brazda lui Novac incepe in Romania de la Drobeta Turnul Severin, ajunge vizibil la Ploiesti si iese din tara pe la Siret si nu ne mai intereseaza deja. Aceasta BRAZDA este interesant ca merge pe calea PARALELEI DE 45 DE GRADE. Legenda spune ca Novac (Troian, Saturn) a taiat sarpele in localitatile: Drobeta Turnul Severin, Craiova, Olt, Pitesti, Ploiesti, Braila, Mare Neagra (Insula Serpilor). Lovinescu traduce legenda, spunand ca Saturn a echilibrat punctele energetice din aceste locuri. Care corespund mai mult sau mai putin paralelei de 45 de grade. Bizanteria naibii este ca la Portile de Fier (deci in apropiere de Drobeta Turnul Severin), la Peretu (Teleorman, Olt), la Poiana Cotofenesti (langa Ploiesti), Agighiol (langa Braila) si Baiceni-Cucuteni au fost descoperite coifurile cunoscute romanilor drept coifurile dacice. De fapt, ele sunt coifurile hiperboreene. De ce? Simplu! O data, pentru ca ele sunt prea mari pentru capul unui om (ceea ce nimeni nu a observat pana acum !!!) iar a doua oara din cauza simbolurilor ce apar pe ele (inclusiv reptilieni – vezi articolele precedente). In continuare sunt coordonatele geografice (latitudine, logitudine) ale locurilor unde au fost descoperite (mai putin Baiceni-Cucuteni care este in Moldova – cu siguranta el a fost dus acolo, la fel cum cel descoperit la Portile de Fier este in muzeul din Detroit, astazi). Portile de Fier (44,40 N – 22,31 E), Peretu (44,03 N – 25,04 E – in Italia exista localitatea Pereto coordonate 43,5 N –  CE COINCIDENTA!!! ), Poiana Cotofenesti (45,08 N – 25,59 E), Agighiol (45,02 N – 28,52 E) Asta ne duce cu gandul la faptul ca aceste coifuri au facut parte din actiunea de echilibrare a punctelor energetice de pe paralela de 45 de grade (SARPELE). Nu mai departe, ele sunt facute din AUR SI ARGINT, metale care in sistemul periodic sunt in aceeasi grupa cu Cuprul, din care se fac piramidele de apa, pentru ca SUNT CELE MAI BUNE CONDUCTOARE DE ENERGIE !!! De studiat tabelul periodic si elementele sale, FFFFFFFFF IMPORTANT !!! Metalele Aur si Argint nu sunt suficient de rezistente pentru lupta, deci CADE TEORIA CONFORM CAREIA COIFUL ERA AL LUI DROMICHETE SI MERGEA LA LUPTA CU EL !!! Coifurile au partea de sus ascutita, piramidala, ceea ce explica mai mult ca este vorba de energie la mijloc. Argintul este energia LUNARA, pe cand Aurul este energia SOLARA. Unele coifuri sunt exclusiv din aur, alte exclusiv din argint, altele aur si argint. Deci punctele energetice erau/sunt influentate de energia Lunara si Solara. Sulina spre exemplu, este cetatea Lunara (cautati Selene, zeita L unii). De descoperit ar mai fi 2 coifuri, interesant este ce am putea face cu ele, nu numai sa privim copiile lor in muzee. Felicitari, sunteti deja cu un pas mai aproape de ADEVAR!

About the author

Donec non enim in turpis pulvinar facilisis. Ut felis. Praesent dapibus, neque id cursus faucibus. Aenean fermentum, eget tincidunt.

0 comments: