Vecina

December 28, 2016
Sunt inofensiv. O fi pentru ca e vineri, o fi doar pentru ca uneori trebuie sa-ti impui starea de leguma pentru a nu-ti exploda capul. Deci sunt inofensiv ca o paleta de muste pierduta pe sub sifonier. Cu toate astea nu pot sa nu va povestesc ce am vazut ieri: o planeta rotunda si uda venea incetisor la vale si se pregatea sa se aseze pe maidanul din fata blocului. Nu cred ca era singura si nici nu i-am vazut inele insotitoare, deci nu era vreun pui de Saturn. Cadea lin, aproape controlat, si cu maxima incapatanare isi stabilise locul de popas acolo, pe maidanul vecin. La un moment dat incepuse sa sughite planeta, ii tremurau burtile atat de tare ca mi-a fost teama ca nu cumva sa vomite peste noi. O noua forma de a cunoaste musafirii, nu? “Sunt Nelu, vecinul de vizavi, va salut! Buuaaahhhh!” O voma pestrita pe presul de la usa… Sublim. Fara cale-ntoarsa.

Dupa alte cateva miscari din solduri si sughituri violente, planeta uda s-a infipt. Acolo unde-si propusese, adica sub geamul meu, unde cainii ce-si trag stapanii de lesa in fiecare dimineata se pisa fara rusine. Pentru inceput a trebuit sa astept ca valurile de praf sa se potoleasca si “vecina” sa-si intre in tabieturi. Semn bun, mi-a aruncat bezele… Incepem roz, acceptarea e valabila de ambele parti. La putin peste 24 de ore de cand ne-a fost blagoslovit cartierul cu noua aratare, cineva mi-a sunat la usa: “Nu aveti din intamplare o cana cu faina si-un prosop? Toata mutarea asta dintr-un loc in altul ma face sa transpir enorm.” Planeta uda isi luase inima in dinti si venise sa ma cunoasca… Iar eu ce fac acum? Ce face cu faina din cana, cum imi recuperez prosopul, cum naiba ma pot preface ca sunt incantat de cunostinta?

About the author

Donec non enim in turpis pulvinar facilisis. Ut felis. Praesent dapibus, neque id cursus faucibus. Aenean fermentum, eget tincidunt.